Toata lumea a auzit de oxitocina, nu? Hormonul cunoscut si ca elementul chimic al imbratisarilor, eliberat de glanda pituitara in urma productiei de catre hipotalamus, a inceput sa primeasca ceva mai multa atentie in ultima vreme: de fapt, incepand cu anii 1970, domeniul stiintei a explodat de interes in privinta respectivului hormon.Totusi, se pare ca prin numirea oxitocinei ca element chimic al imbratisarilor si calificandu-l precum un agent ce promoveaza apropierea dintre oameni, am comis cateva greseli. De fapt, oxitocina este mult mai complexa decat credeau cei mai multi dintre noi.
Oxitocina este cel mai bine cunoscuta pentru rolul sau din timpul nasterii si in decursul formarii legaturii materne, fiind elementul chimic ce activeaza degajarea laptelui de la mama pentru hranirea copilului, care cauzeaza contractiile in timpul travaliului si care face ca mamele sa se emotioneze atat de tare in momentul in care isi vad nou-nascutii.
Cu toate acestea, cu cat il studiem mai mult, descoperim ca indeplineste un rol mult mai complex in legaturile sociale umane decat s-a crezut pana in prezent.
Se pare ca oxitocina creeaza favoritism in cadrul grupurilor sociale
Daca, spre exemplu, sunteti din Germania, va este administrata o doza de oxitocina si apoi va gasiti in mijlocul unui grup de persoane de nationalitate araba, v-ati putea simti deconectati si pierduti, iar in momentul in care mai gasiti o persoana din Germania sau pe cineva asemanator voua, formati o legatura cu aceste persoane, fie ca le placeti sau nu.
Asa ca unul dintre noile aspecte pentru care oxitocina devine acum cunoscuta este perceptia sociala. Din pacate, asta inseamna ca poate conduce si la discriminare.
Precum un hormon care ar putea avea impact asupra intalnirilor sociale, oamenii de stiinta si medicii care trateaza autismul au inceput sa se bata pentru a-i studia efectele asupra persoanelor afectate de aceasta boala.
Totusi, s-ar putea spune ca s-au cam grabit, deoarece toate cercetarile efectuate in privinta efectelor oxitocinei asupra persoanelor autiste sunt putin neglijente si prea zeloase pentru notarea unor rezultate competente.
Precum indica Dr. Anagnostou, specialist in psihologie, implicat in unele dintre studiile initiale, „ca sa fiu sincer, daca le faceam cum trebuia, nu le-am mai fi facut prin aceeasi metoda. Ne-am miscat prea repede.”
Din aceasta cauza, urmarile experimentelor sunt prea vagi pentru a le numi rezultate.
Asa ca, oxitocina nu este doar „elementul chimic al imbratisarilor”, precum am crezut cu totii
Totusi, neurotransmitatorii hormonali puternici nu ar trebui subestimati niciodata din punct de vedere al domeniului de actiune si al complexitatii lor.
Cu cat continuam sa studiem acest hormon fascinant, cu atat surprizele complexitatilor ulterioare vor fi mai mari.
Mi-a placut faptul ca autorul a abordat o perspectiva inedita asupra subiectului tratat in articol. De asemenea, am apreciat stilul clar si concis de scriere, care a facilitat intelegerea informatiilor prezentate. As fi dorit insa mai multe exemple concrete pentru a sustine argumentele expuse. In concluzie, totusi, consider ca acest articol merita citit si reflectat asupra lui.
Articolul este foarte interesant si ofera o perspectiva clara asupra subiectului abordat. Autorul a reusit sa explice in detaliu fiecare aspect al problemei si sa ofere exemple relevante. In plus, am apreciat modul in care au fost prezentate argumentele si concluzia finala. Recomand cu incredere acest articol tuturor celor interesati de subiectul respectiv.